Povesti aviatice: Misiune Speciala in Delta

Ca orice zi de ianuarie, după sărbători, programul unității de elicoptere începea cu același ritual: adunarea de dimineață, comanda pentru inspecție apoi se trecea în revistă fiecare subunitate, prezența la raport, mă rog, tot ce era necesar. Comandantul unității, după încheirea acestor activități, s-a adresat subunităților:

- Astazi nu se poate zbura din cauza situației meteo nefavorabile, ceață și vizibilitate sub baremul minim admis. Trecem la pregătire la sol, piloții la sala de navigație, personalul nenavigant la subunitățile lor…

După masa de dimineață, ne-am oprit la o țigară pe holul sălii de navigație. Fiecare dintre noi eram bine dispuși, de, ca după sărbători, se mai făceau și glume, când am fost intrerupți de sunetul strident al telefonului care se afla pe hol, pe un suport de lemn.

Căpitanul Luca a strigat la noi cu gura până la urechi:

- Hai baieți, azi cine se mai sacrifică?

Ori de câte ori suna telefonul, cel care răspundea primea sigur un ordin de la cineva, poate chiar de la comandant. Un tânăr pilot, lt.maj. Ilie Datcu, se repede la telefon, spunând:

- Lasă că mă sacrific eu…

La celălalt capăt al firului era chiar comandantul unității, ,,Nașul”, cum îl supranumeam noi.

- Ilie, dacă tot ai răspuns, pregătește-te pentru o misiune în Deltă. Echipează-te și vino la mine la birou…Mă, dacă ești apt pentru zbor. Dacă nu, iau pe altcineva…

- Sunt domnule comandant. Am înțeles!

Ilie a mers la echipare, a trecut pe la stația meteo, punctul de comandă și apoi în birou la comandant.

,,Nașul” deja se echipase și l-a întâmpinat în ușă:

- Am primit ordin de sus, i-a zis. O femeie este în pericol să-și piardă viața, are sarcină gemelară. Trebuie s-o luăm de la Sf.Gheorghe și s-o ducem la aerodromul Cataloi. De acolo o va lua o salvare s-o ducă la Tulcea, la spital.

Ilie n-a răspuns nimic, deja îl cuprinsese emoția gândindu-se la vizibilitatea atât de scăzută în care urma să zboare. Au trecut pe la punctul de comandă unde maiorul Nicolae zis ,,Guriță” le-a prezentat situația de navigație, vorbind foarte repede:

- Au fost pornite stațiile de radiolocație  la aerodromurile Mihail Kogălniceanu și Cataloi. Aveți și aprobările pentru zbor.

- Foarte bine, ,,Guriță”. Vom ține permanent legătura radio.

S-au aplecat amândoi pe planșeta unde era harta de navigație.

- Domnule comandant sunt…240 Km distanță.

Și a trasat o linie imaginară. ,,Naşul“ s-a uitat la el cu coada ochiului și a zis:

- Dacă ar fi așa de simplu… O să zburăm pe traiectul Mihail Kogălniceanu-Cataloi-Sf.Gheorghe la înălțimea de 150 metri. Ilie, zburăm în prima etapă până la Cataloi 180 Km apoi în a doua etapă, de la Cataloi la Sf.Gheorghe, încă 60 Km.

- Da domnule comandant, îmi fac toate calculele…

Cei doi piloți au coborât scările aproape în fugă și-n câteva minute erau lângă elicopterul ,,PUMA” unde îi aștepta maistrul militar Mircea Tauber, mecanic de bord. Mircea doar a schiţat un salut, un gest de a da raportul dar nu era timp de ,,militărie”.

- Hai că n-avem timp, îl opreşte comandantul.

Apoi au trecut la verificarea exterioară a elicopterului. Nimic deosebit nu le-a atras atenția. Au urcat în cabină, Cristian pe scaunul din stânga, Ilie pe cel din dreapta. Şi-au legat de mijloc centurile scaunelor, au cuplat căștile radio și acumulatorii pentru pornire. Șuierul turbinei a spart liniștea acelei zile cețoase iar palele elicelor şi-au început rotirea uniform. Mircea a coboarât din elicopter, a mai verifică încă o dată exteriorul și apoi a urcat pe scaunul său. Piloții au prins de manşe și manetele de pas, urmărind, ca de fiecare dată,  parametrii motorului: turaj, pompă, presiune.

- Parametrii normali la bord, raportează Ilie.

,,Nașul” a apăsat butonul radio-emisie:

- Turnule, totul normal la bord, aprobați decolarea în misiune.

- Aprob decolarea. Vânt din Est cu 6 metri/secundă, plafonul norilor foarte jos…

Ca de fiecare dată, la decolarea de pe micuțul aerodrom, piloții priveau în jur la cei care trag căruciorul pentru pornire, la spațiul de manevră și erau atenți la aparatele de bord. Comenzile elicopterului,  manevrate lent și cu precizie.

- Domnule comandant spațiul e liber, raportează Ilie…

Ca un bondar uriaș, un bondar al cărui antene din bot parcă se înfig în aerul cețos, ,,PUMA” se ridică ușor de la sol. Ei urcă pe verticală și, la 50 de metri, sunt deja în plafon. Cei de jos mai au timp să vadă cum elicopterul se face nevăzut în nori.

- Turnule, am decolat, am intrat în plafon de la 50 metri, urcăm la 150, cap-compas 350.

Stratul de nori învăluie elicopterul ca niște balauri uriași însă chipurile piloților sunt inflexibile, semn că spiritul de sacrificiu, curajul, profesionismul și maiestria lor în a executa misiunea își spun cuvântul până la capăt. Lt.maj.Ilie Datcu își stăpânește cu greu emoțiile. Știe că are șef de echipaj pe unul dintre cei mai buni piloți din țară, pilot cu experiență, fost zburător pe avioane clasice, subsonice, supersonice și de șase ani pe elicoptere. Mai zburase cu ,,Nașul” dar în zboruri de instrucție, pe traiect sau la Platforma de foraj marin, în condiții meteo normale şi chiar grele. Acum era cu totul altceva. Zburau în condiții speciale, sub baremul minim, în condiții de mare risc.

- Suntem la verticala stației Mihail Kogălniceanu, totul normal la bord, intrăm pe cap-compas 10 grade spre Cataloi. ,,Guriță”, transmite mai departe să se aprindă niște focuri acolo, să ne putem orienta la aterizare.

- Turnul confirmă.

Zburau în plafon cu 180 Km/oră, fără vizibilitate, fără nici un punct de reper. Doar pe navigație, zbor instrumental cu ajutorul celor două stații de radio-aducere de la sol: Mihail Kogălniceanu și Cataloi.

Ca și comandantul de echipaj Cristian, pilotul secund Ilie Datcu stă cu ochii pe aparatele de bord. Își tot calculează în minte traiectul de zbor și, fără să vrea, calculele lui se lovesc de imaginea unei femei ce se zbate, poate, între viață și moarte. E singura ei șansă de salvare: elicopterul. Dunărea e înghețată, nu circulă nici un vapor, sunt condiții de iarnă iar altă variantă nu este.

Fumul albicios, pe alocuri întunecat al norilor, le stoarce lacrimi. Ei plutesc parcă într-o lume ireală, de basm, printre nori, ca niște schiori care alunecă spre necunoscut. Lovindu-se de aceste rotocoale de nori au senzația că, din clipă în clipă, se poate auzi un zgomot puternic, o lovitură care i-ar sfărâma într-o fracţiune de secundă.

- Ajungem la Cataloi, totul normal, virez pe cap-compas 120.

- Foarte bine!

După două minute de zbor ,,Nașul” începe virajul pe dreapta.

- Ia să tăiem norii puțin să vedem ce iese. Ilie ține pasul. Timp rămas?

- 20 de minute domnule comandant.

,,PUMA” zboară paralel cu brațul Sf.Gheorghe. Cristian, care cunoaște bine zona, știe că poate coborî fără riscuri, că nu sunt obstacole. Singurul obstacol ar fi Farul de la Sf.Gheorghe dar e pe celălalt mal. La fiecare minut de zbor elicopterul coboară 5 metri în așa fel incat, după 20 de minute, incep să vadă marea și insula Sahalin. Ilie rostește în microfon:

- 15 minute…10 minute…5 minute rămase…

Minutele se scurg greu și dureros.

- Înălțimea 130…100…70…

Și, deodată, toți trei, piloți și mecanic, văd în botul elicopterului valurile mării care inundau plaja. Valurile au apărut brusc, înspumate și lacome, ca și cum ar fi așteptat o pradă.

- Înălțime 50, mai spune Ilie.

- Gata! zice ,,Nașul”. Acum e rândul meu.

Înclină manșa pe stânga și virează spre nord, cu țărmul mării la vedere și insula Sahalin pe dreapta. După încă două minute de zbor ,,PUMA” atinge brațul Sf.Gheorghe pe care îl traversează spre celălalt mal…

La sol, undeva pe un loc mai deschis, cei care așteaptă venirea elicopterului sunt cu ochii spre cer. Ei aud zgomotul motoarelor dar încă nu văd elicopterul. În sfârșit, se prefigurează în ceață patru focuri care marcau un careu de aterizare. Pescarii dăduseră foc la niște cauciucuri…

Manevre ușoare pentru aterizare și ,,PUMA” e pe direcție…

Cei de jos văd cum apare din ceață uriașul elicopter și cum se așează lin pe locul de aterizare…

- Ilie reducem turația, îi ordonă ,,Naşul“.

Pilotul secund Ilie Datcu execută manevra și apoi deschide geamul lateral şi face semne cu mâna oamenilor de la sol. Doi sanitari aduc pe targă o femeie care este urcată în elicopter…

Alte semne și decolarea spre cer. Cei rămași jos primesc salutul piloților prin sclipiri cu farul de bot.

Cristian apasă radio-emisia:

- Turnul control radio…Am decolat de la Sf.Gheorghe…Totul normal la bord…Înălțime 150

- Am înțeles…Sunt pe recepție…

***

La câteva zile după această întâmplare s-a primit pe adresa unităţii o telegramă scurtă:

,,Vă mulţumim pentru ajutor. Femeia a născut doi gemeni și primului născut, un băiat, i s-a pus numele “Cristian”.

        Echipaj: Cristian Dumitru-pilot prim, Datcu Ilie-pilot secund şi Tauber Mircea-mecanic de bord

Faptele s-au petrecut în realitate, cu mulți ani în urmă iar echipajul e cel din fotografie.

Autor: Nelu Enache