Cum a fost comemorat Aurel Vlaicu in satul natal, la 100 de ani de la moartea sa

by Ghita Muresan - pilot paramotor, Baia Mare. Sursa: http://centenarulaurelvlaicu.wordpress.com/2013/09/20/la-aurel-vlaicu/

Pe cand eram copil am citit cu nesat cartea lui C. Ghibu – Flacaul din Bintinti, aparuta in 1953, nu mai stiu daca a mai fost reeditata, un roman biografic al lui Aurel Vlaicu care-i descrie viata in detaliu. I-am trait povestea cu sufletul la gura incercand sa-i inteleg existenta si zbaterile lui legate de zbor si dorinta lui de a zbura, dorinta ce o aveam si eu atunci, neimplinita. Imi aduc aminte pasaje din cartea pe care nu am mai recitit-o de atunci, mai ales cand copilul Vlaicu voia sa inteleaga zborul berzelor. Si mi-am adus aminte de acest pasaj intr-o zi de vara cu termici adevarate pe cand zburam la Rogoz, nu departe de Tg. Lapus, la inceput de toamna, pe cand am intrat in zbor cu parapanta intr-un stol de berze. De fapt cred ca ele venisera la termica mea si au inceput sa urce de jos, eu le vedeam de sus dintr-o data m-au inconjurat, eram in miezul unui stol format din mai bine de o suta de berze, era plin de ele in jurul meu, le vedeam de aproape, parca le simteam mirosul si ma amuzam teribil ca incercau sa intoarca gatul dupa mine si curentul de aer le sucea capetele lor aerodinamice expuse lateral… mi-era frica sa nu le rupa gatlejurile cele lungi… ma umflase rasul… ele zboara intotdeauna cu gatul intins spre inainte si nu au motive sa-l intoarca lateral doar daca apare cineva mare si neasteptat ca mine in preajma… Au trecut rapid pe langa mine si in ciuda eforturilor mele m-au depasit si s-au dus in treab alor, spre tarile calde incotro pornisera. Si mi-am amintit de Vlaicu cum privea zborul berzelor din satul sau nu departe de luncile Muresului, descris in cartea cu pricina… peste satul copilariei lui…

De curand s-au implinit 100 de ani de la plecarea prematura a lui Vlaicu spre alte zari de soare pline - la data de 13 Septembrie 1913, cand, in tentativa sa de a trece Carpatii, s-a prabusit de la joasa inaltime in timp ce executa manevre de aterizare pe campul de la Banesti, unde azi se inalta monumentul in memoria sa.

In satul lui Vlaicu la initiativa autoritatilor s-au desfasurat doua zile de activitati comemorative, s-a adunat lume de pirn partile locului, demnitari si sateni din Bintinti, dar si zburatori si pasionati pentru care zborul este mod de viata. La calduroasa invitatie a primarului comunei Geoagiu ne-am prezentat zburatori din tara cu ultrausoare, paramotoare, avioane, motodelta, cu bucurie si emotie, sa zburam si sa deslusim atmosfera satului celebrului nostru aviator si inventator…

Lume buna adunata, atmosfera de sarbatoare, steaguri, flori, muzica, garda militara, cuvantari…

Omul Vlaicu ne-a fost evocat cel mai bine de expozitia sa memoriala situata gard in gard cu casa stramoseasca. Am vazut cu emotie cateva pagini dintr-un caiet de student cu desene de filete, ABC-ul ingineriei, precum si o schita a unui generator (dinam) facuta in creion, de mana, de mare acuratete… mai incolo bicicleta lui cu motor avea exact acelasi dinam ca cel desenat in schitele de scoala… Cu emotie si veneratie am simtit geniul lui de inventator si constructor, dibacia si ambele maini drepte, spiritul si bunul simt tehnic, ceea ce rar se intampla sa se adune cu o pregatire inginereasca temenica suprapusa peste o dorinta si ardoare de a zbura…

A fost un deschizator de drumuri, un visator capabil sa duca lucrurile pana la capat.

Desi astazi unele aspecte ale avioanelor ni se par rudimentare, privite in contextul epocii, aveau caracter de noutate absoluta. Insasi faptul ca a amplasat derivorul si profundorul in partea dinainte a aparatului si curajul de a pasi pe carari absolut nebatatorite releva neobisnuitul din el. Cat de firesc ni se pare astazi sa vedem profundorul asezat la coada aparatelor de zbor… La inceput de secol 20 nu avea nimeni nicio idee care va fi solutia finala a dirijarii unui aparat mai greu decat aerul in care nu multa lume credea. Cu atat mai mult in acel context Vlaicu era o persoana neobisnuita…

Cu spriritul lui impregnat in atmosfera am participat piosi la sarbatoarea ce pentru noi a culminat cu zborul peste casa lui si onorabila adunare din strada, peste satul natal pe care l-a prvit si el cu mare emotie din planorul ce si l-a construit in batatura parinteasca si in sura unde se mai pastreaza bancul de lucru, planorul cu care a zburat de pe acelasi izlaz de unde am decolat si noi cu sculele noastre moderne. Un amic de al nostru, pilotul Sorin Bochis a participat la testarea unei replici a avionului Vlaicu II construit de catre ing. Savu din Bucuresti care impreuna cu Balacel (decedat anul trecut la venerabila varsta de 92 de ani si care l-a cunoscut pe Ciulu mecanicul personal al lui Vlaicu) si cu o echipa de structuristi de la Romaero, au reusit sa reproduca avionul integral si cu mare acuratete si in stare de functionare, dupa schitele sumare ce se gasesc la Muzeul Militar. Din motive birocratice avionul a ramas o replica statica, desi Sorin Bochis a reusit sa se desprinda de sol 20 de cm in rulajul de incercare.

Am pasit sfiosi in casa copilariei lui Vlaicu, construita la sfarsit de secol 19, casa pe care parintii sai au ipotecat-o bancii pentru a-l tine pe Aurel la scoli inalte. Gazda ne-a fost un stranepot care semana cu el si cu familia Vlaicu, am vazut poze de epoca pe pereti si am retrait istoria familiei care a marcat istoria noastra moderna cu un asemenea geniu tehnic. Dupa cum spune Neagu Djuvara cum ca perceptia noastra noastra asupra trecutului se modifica mereu, cu alte cuvinte trairea prezenta creeaza trecut, omul Aurel Vlaicu ni se releva la un secol distanta de la disparitie, intr-o alta lumina, reiesita din sufletele celor prezenti, din discursurile si povestile despre el, fiecare adaugand bucatele suplimentare peste ce stiam deja, peste ce am aflat si speram sa mai aflam, astfel incat, sprititul lui plutea printre noi aidoma berzelor a caror zbor i-au marcat viata, cercetarea si destinul… cu alte cuvinte lumina lui Vlaicu ne lumineaza zborul inca si ni-l va lumina mereu…

Si de-ti mai avea ocazia sa nu ratati…