Pe cerul unei zile de vară

de George Badina;

Nici măcar nu ştiu cum a început. Erau pe cer şi zburau lin către orizont, cu un sunet hipnotizant. De aici cred că a început. De pe cerul bunicilor.

Cred că a trecut mult timp de tresărire la fiecare zgomot ce semăna a turbină şi căutări pe cer după un avion. Frustrare când îl auzeam şi nu îl puteam vedea. Când mă urcam pe casă sau pe o scară, mă simţeam mai aproape de cer. Aruncam corcoduşe în aer doar să le văd zburând. Câteodată îmi imaginam că sensul gravitaţiei se schimbă şi scap o cană în cer – sau picam chiar eu şi mă pierdeam acolo.

Mergi un pic mai departe. Mă găseşti desenând sigla unei companii aeriene, pe tuburi de fântână – îmi plăcea nuanţa ei albastră – sau prin vie, în aşteptarea următoarei aeronave în drum spre undeva. Când erau la altitudine mai joasă, emoţiile erau altele. Pf! Se vedeau cu 2 cm mai mari pe cer dar pentru mine era ceva special. Şi avioanele mai mici aratau fascinant în razele soarelui la apus.

În scurt timp am început să simt o forţă ca o sfoară ce pornea din inimă şi mă trăgea acolo. Îmi doream să zbor. Visam în fiecare zi şi aşteptam discret să treacă avioane pe cer. În sinea mea, ştiam că cei care lucrează în domeniul aviaţiei au ceva special.

După mai mulţi ani în care nu s-a întâmplat să zbor, mi-am spus că acel zbor la care visez va avea loc undeva într-un viitor oarecum îndepărtat, când îmi voi putea permite un bilet de avion. Din acest moment ştiam că nu o să se întâmple mâine. Mi-am ridicat în continuare privirea către cer, dar nu cu emoţia lăuntrică a zborului ce se va întâmpla în curând. Timpul a trecut şi am ajuns în prezent, pe aerodromul de la Şirna, la evenimentul de socializare.

Nici când am sosit aici, nu mă aşteptam să zbor. Sebastian mi-a spus încă din prima zi de colaborare: “Nu se poate! Trebuie să zbori!”.

Apoi, când toată lumea terminase de luat masa…

“George! Hai la zbor!” a strigat Sebastian lângă mine, luându-mă prin surprindere. Şi uite aşa am ajuns eu în girocopter, cu Laszlo Kiss la manşă. A accelerat şi în următoarele clipe eram în aer. Pentru prima dată. Cu cât girocopterul lua altitudine, cu atât era mai frumoasă senzaţia. Era o experienţă imposibil de prezentat. Fericiţi sunt cei ce călătoresc pe calea aerului!

Totul mi se părea natural. Eram concentrat pe experienţă, învăţam cum să ţin capul la viraje şi în ce direcţie să mă uit mai întâi, toate în acelaşi timp – să nu mai spun că pentru câteva momente am tras cu ochiul să văd pe ce butoane apasă Lazlo -.

Acolo sus eşti departe de lucrurile pe care le cunoşti şi care te-au înconjurat. Eşti doar tu, în aer. Doar tu şi avionul care răspunde la comenzile tale şi astfel devine o parte din tine, o extensie a trupului tău. Vii dintr-o lume mică, cu câteva locuri şi câţiva oameni, dar de sus vezi întregul ansamblu şi îţi dai seama că lumea ta e mai frumoasă decât credeai. Planezi prin aer către o destinaţie, apoi revii tot la acea lume mică – la aceleaşi locuri, la aceiaşi oameni, ca printr-un ritual. Dar după ce ai aterizat, parcă ei sunt altfel. Îi percepi uşor diferit. E un sentiment inexplicabil ce poate trece neobservat. Cu siguranţă nici tu nu mai eşti acelaşi.

Am aterizat mai lin decât mă aşteptam. I-am mulţumit lui Laszlo, pentru zbor şi m-am îndreptat drept înspre Sebastian. „Ți-a plăcut?” Pentru el, visele păreau a fi un alt zbor…

Când eram acolo sus, am simţit că la aerodrom e o lume mai bună şi un sentiment de apreciere faţă de cei ce au făcut totul posibil. Nu ne cunoşteam bine, dar ei m-au primit cu entuziasm în aer, fără să ceară nimic în schimb.

Participând la mitinguri aeriene mi-a rămas în inimă zâmbetul oamenilor. Mă uit la cei ce au aterizat recent. Vin din cer cu un zâmbet aparte pe care nu îl vezi în alte situaţii. Oamenii prezenţi la mitinguri aeriene nu au un zâmbet de „la distracţie”, ci unul venit din suflet, un zâmbet pur, de încântare. La Otopeni Air Show până şi angajaţii aeroportului priveau spectacolul, oameni de toate vârstele… sute de oameni au venit. La Şirna m-a impresionat încă un moment special: un pilot care avea zeci de ani de experienţă zâmbea la fel de încântat, ca mine la primul zbor.

Zâmbetul oamenilor, spiritul zborului şi pasiunea în stare pură – acestea mi-au atins cel mai mult sufletul.

Zborul nu poate fi descris în cuvinte. El trebuie visat şi trăit pentru a fi simţit pe deplin. Nu e doar o experienţă frumoasă, e mai mult decât atât. E o experienţă memorabilă de fiecare dată, o experienţă de viaţă ce te marchează.

Micul meu vis s-a îndeplinit mult mai frumos decât el însuşi. Nesperat. Nu voi uita acea zi frumoasă de vară în care Sebastian şi Laszlo mi-au oferit primul zbor. Voi retrăi toate aceste sentimente la fiecare zbor şi în acest fel voi zbura întotdeauna pentru prima dată.