La multi ani, draga Vuia!

Pe 17 august 1872 s-a născut Traian Vuia, pionier al aviaţiei române, membru al Academiei Române. La Paris, a realizat cu eforturi proprii un ”aeroplan automobil” cu care a reuşit să zboare, la 18 martie 1906, pe câmpul de la Montesson.

Legenda lui Icar, cea care ne povesteşte despre primul zbor al omului, ne învaţă despre curaj şi creaţie. Povestea vieţii lui Traian Vuia ne învaţă totodată despre perseverenţă şi credinţa într-un ideal.

Traian Vuia a fost un inventator român, pionier al aviaţiei mondiale, care şi-a construit singur propriul aparat de zbor. În anul 1906, lângă Paris, el a realizat primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, care s-a înălţat prin propria forţă de propulsie.

Traian Vuia s-a născut pe 17 august 1872 în comuna Bujoru – comitatul Severin, astăzi comuna Traian Vuia – judeţul Timiş. De mic copil a fost fascinat de zbor. După ce şi-a terminat studiile, în anul 1902, s-a îndreptat către capitala Franţei, considerată la acea vreme şi capitala aeronauticii, spre a-şi împlini visul. Purta cu el proiectul numit „aeroplanul-automobil”, pe care l-a prezentat în februarie 1903 în faţa Academiei de Ştiinţe pariziene. Chiar dacă a fost primit cu mult scepticism, nu renunţă şi chiar în acelaşi an brevetează aparatul de zbor şi se apucă de construcţia efectivă. Piedicile nu erau puţine, atât tehnice cât şi financiare, dar cea mai mare provocare era tipul de motor cu care să înzestreze aeroplanul-automobil. Vuia avea să declare câţiva ani mai târziu: „Dacă un asemenea motor nu exista de fapt, cauza nu era imposibilitatea de a-l construi, ci indiferenţa şi dispreţul fabricării de motoare pentru maşina de zbor şi pentru cei ce căutau să o realizeze”.

În aceste condiţii, s-a văzut nevoit să construiască el însuşi motorul. A modificat un motor cu abur, de tip Serpollet, în care a înlocuit apa ce trebuia vaporizată cu acid carbonic în stare lichidă şi a obţinut o putere de aproximativ 20 CP pentru o autonomie de 3 minute. După mai multe teste şi optimizări, pe data de 18 martie 1906, la Montesson lângă Paris, a efectuat prima încercare de zbor cu aparatul numit „Vuia I”, poreclit de parizieni Liliacul datorită formei sale.

Zborul este descris pe larg în revista „L’Aerophile” din aprilie 1906: „Maşina continuă accelerarea şi după un parcurs de 50 metri pierde contactul cu pământul… Supleţea maşinii cu vapori s-a arătat în toată eleganţa ei… Aparatul se ridicase la circa 1 metru înălţime şi a parcurs cam 12 metri în aer”. Meritul lui Vuia este că a reuşit primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, care a decolat pe propriul sistem, roţile pneumatice cu spiţe, şi s-a propulsat cu mijloace proprii de bord. Au mai fost şi alţi pionieri ai aviaţiei care au zburat înaintea lui Vuia, dintre care amintim doar pe Otto Lilienthal şi fraţii Wilbur şi Orville Wright, dar toţi au folosit pentru decolare mijloace suplimentare, cum ar fi catapultarea, tracţiunea cu alte vehicule, lansarea pe şine sau pe plan înclinat.

Traian Vuia şi-a extins ulterior cercetările atât în domeniul aeronauticii cât şi în alte domenii. A fost preocupat de zborul pe verticală, de menţinerea aparatului la punct fix în zbor, de geometria turbinelor, de instalaţii generatoare de aburi şi multe altele, pentru care a obţinut numeroase brevete de invenţie.

Aflat în capitala Franţei, Traian Vuia a încercat permanent să influenţeze destinul românilor din ţară. Astfel, la data de 30 aprilie 1918 a luat fiinţă la Paris „Consiliul Naţional al Românilor din Transilvania şi Bucovina”, al cărui preşedinte era Traian Vuia. Două săptămâni mai târziu, scoate primul număr al revistei La Transylvanie, organ de presă al Consiliului. De asemenea, Vuia a fost consilier în cadrul delegaţiei române de la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920) unde, prin relaţiile pe care le-a cultivat, şi-a adus o importantă contribuţie la unificarea românilor.

În cadrul Conferinţei de Pace de la Paris, delegaţia română, cea care a semnat tratatul de pace de la Trianon, a fost condusă de Alexandru Vaida-Voevod. Această delegaţie avea în componenţă numeroase personalităţi, printre care: avocatul Voicu Niţescu, Mihai Şerban – licenţiat în agronomie şi doctor în drept, avocatul Gheorghe Crişan, poetul Ion Pillat, diplomatul Caius Brediceanu şi Traian Vuia – pionierul aviaţiei mondiale şi totodată doctor în drept. În contextul evenimentelor şi din raţiuni lesne de înţeles, grupul de români menţionaţi mai sus a fost primit în loja de intelectuali Ernest Renan, cu sediul chiar la Marele Orient al Franţei. Trebuie remarcat că unsprezece membri din această lojă, care număra peste o sută în total, erau jurnalişti, ceea ce este în măsură să explice presa favorabilă de care s-au bucurat românii la Conferinţa de Pace de la Paris.

Cererea de iniţiere a grupului de români datează din 14 mai 1919, dată la care izbucniseră deja primele neînţelegeri în cadrul tratativelor dintre marile puteri şi delegaţia română, condusă pentru început de Ion I.C. Brătianu şi ulterior de Alexandru Vaida-Voevod. Fratele Horia Nestorescu Bălceşti, renumit pentru cercetările întreprinse în domeniul istoriei masoneriei române, apreciază că intenţia era însă mai veche, fiindcă la 8 mai 1919, conducătorul delegaţiei române ceruse conform uzanţelor masonice, un certificat de onorabilitate din partea reprezentanţei diplomatice române la Paris.

O dată cererea de intrare în masonerie primită, Maestrul venerabil al Lojii Ernest Renan o transmite la 24 mai 1919 Consiliului Ordinului, însoţită de o recomandare dintre cele mai călduroase: „Îmi permit să vă atrag atenţia binevoitoare asupra caracterului excepţional şi cu totul special al acestei cereri. Aceşti profani nu sunt decât de puţină vreme la Paris. Ei se vor reîntoarce după încheierea definitivă a păcii în România, unde anumite societăţi secrete funcţionează, dar unde francmasoneria nu există, şi unde, admişi în Ordinul nostru, ei se vor grăbi să constituie unul sau mai multe ateliere afiliate Marelui Orient al Franţei. Cererea lor este însoţită de certificatul de onorabilitate, cu caracter oficial, echivalentul cazierului lor judiciar. În plus, însuşi caracterul misiunii lor diplomatice îi pune la adăpost de orice suspiciune”.

Este consemnat că audierea conducătorul delegaţiei române, Alexandru Vaida-Voevod, a avut loc în 28 iulie 1919, iar a doua zi, Maestrul Venerabil al lojii Ernest Renan, Marcel Huart, l-a anunţat că, îndată după audieri, numeroasa adunare le-a fost în întregime favorabilă. Iniţierea în tainele francmasoneriei a lui Traian Vuia, împreună cu alţi membrii ai delegaţiei române, a avut loc la 4 august 1919.

În anii care au urmat, fratele Traian Vuia s-a implicat trup şi suflet în lupta pentru unirea Transilvaniei cu Regatul României. Meritul i-a fost recunoscut câţiva ani mai târziu, atunci când, în 1931, a fost decorat de regele Carol al II-lea cu Ordinul „Ferdinand I”, clasa comandor, „pentru contribuţia adusă la înfăptuirea Marii Uniri”.

Deşi rămâne dedicat domeniului aeronauticii în care îşi continuă cercetările în Franţa, menţine permanent legătura cu ţara şi face mai multe vizite în România, totuşi fără a reuşi să se repatrieze. Mai târziu, în timpul celui de-al doilea război mondial a fost ales preşedintele Frontului naţional român din Franţa al luptătorilor antifascişti.

În anul 1950, la vârsta de 78 de ani, revine în ţară fiind grav bolnav. Se stinge din viaţă la scurt timp, la data de 3 septembrie 1950, şi este înhumat la Cimitirul Bellu din Capitală.

Prin zborul său, fratele Traian Vuia a spus cuvântul hotărâtor, în opoziţie cu opinia predominantă la acea vreme, şi a pus piatra de temelie a aeronauticii moderne. Sintetizând cele prezentate, consemnăm caracterizarea făcută în enciclopedia „The American Heritage History of Flight” care denumeşte aeroplanul-automobil conceput şi construit de Traian Vuia, drept un „aeroplan profetic”, care a indicat o cale de urmat, validată de ştiinţă şi consemnată de istorie.

Incoming search terms:

• monica sisu tarom mama (1)