GetSocial
Abonare prin feed RSS Abonare prin feed email Urmează-ne pe Twitter Apasă Like pe Facebook Alătură-te grupului LinkedIn Devino prieten pe FlickrUrmează-ne pe YouTube

Scandalul continua | Alitalia este anchetată pentru “fraude comerciale” din cauza contractului cu Carpatair

[ 0 ] 8 februarie 2013 |

 

Procurorul din oraşul Civitavecchia, Gianfranco Amendola, a iniţiat miercuri o anchetă pentru “fraude comerciale” împotriva companiei Alitalia.

Potrivit La Repubblica, Alitalia este acuzată de comercializarea biletelor de avion pentru curse pe care ar fi urmat să le efectueze, deşi acestea erau operate de compania Carpatair.

În replică, Alitalia a reiterat că a “respectat în totalitate directivele privind comercializarea biletelor” şi normele de siguranţă aeriană.

Trei persoane au fost rănite după ce un avion cu 50 de persoane la bord aparţinând companiei Carpatair, care efectua un zbor intern pentru Alitalia, a ratat aterizarea şi a ieşit de pe pistă, pe Aeroportul Fiumicino din Roma.

Pe 8 ianuarie, un deputat italian ceruse efectuarea unei anchete privind decizia companiei aeriene Alitalia de a încredinţa Carpatair numeroase zboruri pe rute interne, în Italia, şi pe rute externe, pe fondul nemulţumirii sindicatelor piloţilor şi însoţitorilor de bord italieni. Conform Institutului italian de statistică (ISTAT), ponderea de utilizare de către cetăţenii italieni a serviciilor companiilor aeriene autohtone a scăzut în intervalul 2007 – 2011 cu 16%, de la 56 la 40%. Practic, mai puţin de jumătate dintre pasagerii care trec prin aeroporturile italiene utilizează servicii ale companiilor aeriene din Peninsulă. Pe fondul nemulţumirilor, Alitalia confirma că a semnat în septembrie 2011 un acord de tip “code sharing” (“utilizare în comun a codurilor zborurilor”) cu Carpatair. Alitalia preciza că acordul a fost aprobat de Autoritatea aeronautică italiană (ENAC), iar Carpatair avea toate certificatele de siguranţă.

 

Tag-uri: , , , , , , , , ,

Categorie:: Ultimele Stiri



Te pasioneaza aviatia? Iti place aceasta revista?Acum ai ocazia sa ne dai o mana de ajutor si sa ajuti la dezvoltarea ei!


Autorul acestui articol: Sebi. Vezi profilul complet.

Lasă un comentariu




Dacă doriți o imagine atașată acestui comentariu, obțineți un gravatar.


zbor-de-agrement