GetSocial
Abonare prin feed RSS Abonare prin feed email Urmează-ne pe Twitter Apasă Like pe Facebook Alătură-te grupului LinkedIn Devino prieten pe FlickrUrmează-ne pe YouTube
Image and video hosting by TinyPic

O nouă planetă descoperită în sistemul nostru solar

[ 1 ] 19 iunie 2012 |

Oamenii de ştiinţă cred că au descoperit o nouă planetă în sistemul nostru solar, care este de patru ori mai mare decât Jupiter, scrie Realitatea.net.

Planeta se află de 15.000 de ori mai departe de Soare decât Pământul, lucru care ar putea explica de ce nu a fost descoperită până acum.

Informaţiile care ar putea dovedi existenţa planetei Tyche, un gigant gazos aflat în Norul Oort, cea mai îndepărtată zonă a sistemului solar, vor fi făcute publice în aprilie. Norul Oort înveleşte sistemul solar şi cuprinde miliarde de comete.

Profesorul Daniel Whitmire de la Universitatea Louisiana  spune că planeta ar fi alcătuită în principal din hidrogen şi heliu, cu o atmosferă asemănătoare celei de pe Jupiter, cu pete, inele şi nori. “Ne aşteptăm să aibă şi luni. Toate planetele exterioare au luni”, a spus profesorul.

Telescopul spaţial al NASA, Wise, arată că Tyche este de 4-5 ori mai caldă decât Pluto, având aproximativ -73 de grade Celsius. “Căldura este o rămăşiţă a formării sale. Un obiect de dimensiuni aşa mari are nevoie de foarte mult timp să se răcească”, a spus Whitmire.

Dacă este confirmată existenţa planetei, numele său va trebui să primească acordul Uniunii internaţionale Astronomice.

Momentan, numele său este Tyche, de la zeiţa greacă care guverna destinul unui oraş, însă acesta ar putea fi schimbat, întrucât provine dintr-o teorie care s-a dovedit acum greşită.

Incoming search terms:

Tag-uri: , , , , ,

Categorie:: Ultimele Stiri

Image and video hosting by TinyPic


Autorul acestui articol: Sebi. Vezi profilul complet.

Comentarii (1)

Feed RSS pentru comentarii

  1. Calin spune:

    -73*C… Caldura mare, mon cher :P

Lasă un comentariu




Dacă doriți o imagine atașată acestui comentariu, obțineți un gravatar.