Despre Traian Vuia si placa comemorativa montata in cinstea primului zbor in Montesson | Text publicat in premiera, dupa difuzarea la Radio Europa Libera

Reportajul a fost transmis de Europa Liberă, al cărui corespondent de la Paris a fost Dan Grigorescu, și face parte dintr-un volum, Imagini și cuvinte,  pe care doamna Stefanescu il pregateste spre publicare.

               TRAIAN  VUIA                                                                                                                 Dan Er. Grigorescu

 

          Montesson, o mică localitate de lângă Paris. În mijlocul  oraşului, o vastă piaţă cu impunătoarea clădire a primăriei. Orice trecător citeşte placa de marmură, pusă de noi, românii din occident, în omagiul lui Traian Vuia.  Data comemorată; 18 Martie 1906.

Drept pentru care, ne-am întâlnit la Casa Română din Paris pentru a serba această aniversare.

Alexandru Danielopol, un erudit în  materie de istorie  a aviaţiei, a ţinut o conferinţă pasionantă -şi ce greu e să faci aşa ceva- scrisă şi citită cu pasiune.

Sandu Danielopol ne-a vorbit despre drumul anevoios parcurs de acest românaş fără mijloace materiale, obsedat  de ideea zborului  unui aparat mai greu decât aerul, nu balon sau dirijabil, care de mult ridicaseră oameni deasupra pământului.

În lupta pentru întâietate, Vuia este defavorizat: concurenţii lui sunt ingineri sau artizani finanţaţi de personalităţi care încep să creadă în această posibilitate. Însă, dincolo de calculele inginereşti, românul e şi un excelent mecanic şi un meseriaş migălos. Mintea lui a conceput ceva, irealizabil până la acea zi, în care crede. Toate eforturile pe care le face tind spre o ţintă unică: să ridice deasupra pământului, să facă să zboare un aparat mai greu decât aerul, prin propriile sale mijloace (prin motorul său), adică nelansat de o catapultă sau ajutat să câştige viteză  prin coborârea unei pante. Ceea ce vrea inginerul Traian Vuia e să “decoleze” de pe un teren plat. Crede că mintea lui iscusită concepe viitorul acestui nou mijloc de locomoţie aşa cum va evolua în realitate. Vede şi prevede.

     În ziua de 18 martie  -ziua care figurează pe placă-, pe o pajişte în marginea orăşelului Montesson, Vuia îşi lansează aparatul. 

Am în faţa mea cele trei fotografii, document al epocii, mărturie a reuşitei.  Sub prima, legenda zice: “Vedere de ansamblu a aparatului”, a doua “O roată se dezlipeşte de pe pământ” şi a treia: “Aeroplanul se desprinde de pământ”. 

E un moment crucial: un român a deschis poarta aviaţiei. Dincoace de 18 Martie, calea aerului e alta: cea de azi.

În conferinţa ţinută, Sandu Danielopol ne-a amintit însă că micuţa Românie a adus  aviaţiei mondiale mult mai mult  decât alte ţări  infinit mai mari.

Afară de prima decolare  prin mijloace proprii a unui aparat “mai greu decât aerul”, cel care introduce maniabilitatea în pilotajul unui avion, posibilitatea de a vira pe aripă, e Aurel Vlaicu, alt pionier de primă importanţă.

Mai târziu, inginerul Henri Coandă descoperă motorul cu reacţie, invenţie din care decurg  toate motoarele avioanelor rapide care străbat albastrul cerului lăsând o dâră albă, devenită uneori, prin multiplicitatea lor o dantelă. Coandă, şi el, revoluţionează aviaţia în aşa măsură,  încât nu se mai vorbeşte de avioane cu elice decât la micile aparate de turism şi încă “jet”-ul, cum se spune, pătrunzând şi în acest sector.

   Companiile aeriene: astăzi de o importanţă covârşitoare pentru un stat modern. Dar cine îşi mai aduce aminte că prima dintre aceste companii transcontinentale în întreaga lume a fost “Franco-Română”, la iniţiativa lui Nicolae Titulescu. Traseul ei era cel similar cu al cunoscutului tren Orient Express.

Nu  vreau să închei fără să amintesc de pasajul care trata despre rachete, faimoasele rachete, atât de distrugătoare,  dar care permit lansarea sateliţilor pe orbite şi omului să calce pe Lună.  România participa şi în acest domeniu, atât de dificil, prin profesorul Oberth, de la Sighişoara, în ale cărui lucrări se găsesc elementele viitoarelor cuceriri  spaţiale. Ce evidenţă mai puternică decât elevul său, celebrul Werner von Braun, devenit patronul  programului spaţial american şi realizatorul rachetei, un vis al său de tinereţe- care a permis imprimarea primilor paşi pe Lună.

    România este, iertaţi-mă, …a fost,  ţinând cont de populaţie, în fruntea deschizătorilor de drumuri.  Vuia e o dovadă: a venit în Franţa să realizeze faimosul zbor. Nu se poate crea, nu se poate realiza ceva, decât în libertate. Libertatea de a experimenta, de a te deplasa, de a compara, de a critica, de a concepe unde şi cum doreşti. 

Cu toate dificultăţile şi piedicile întâlnite, cu toate că nu i-a fost recunoscut decât prea puţin meritul, inginerul Traian Vuia, care visa să zboare, a zburat. Şi numele lui s-a înscris în istorie, în istoria universală a aviaţiei.

 

            Transmis pe unde la Radio Europa Liberă, mai 1979    

 

• Cine este  Dan Er. Grigorescu?

 Dan Er. Grigorescu s-a născut în 1917 la Bârlad, ca fiu al Generalului Eremia Grigorescu, învingătorul de la Mărășești, ale cărui cuvinte, “Pe aici nu se trece”, au rămas celebre, şi al Elenei Negropontes, descendenta unei bogate familii de bancheri.

Îşi face şcoala primară şi primii ani de liceu în Franţa, la Janson de Sailly. Revenit în ţară, îşi continuă studiile liceale şi îşi ia bacalaureatul la Liceul Sfântul Sava din Bucureşti, după care urmează Şcoala Militară a Ofiţerilor de Rezervă.

Trimis pe front, în timpul celui de-al doilea război mondial, între 1942-1944, este decorat în luptele din jurul Bucureştului.

Atras de scris, publică, în limba franceză Melange, la editura Cartea Românească, 1945, şi L’Animal, la editura Bucovina, I.E.Toronţiu, 1947. Rămân singurele sale opere literare publicate în țară. Comunicarea cu lumea prin cuvinte s-a încheiat, cel puțin pentru un timp.

    Foarte bun fotograf, se foloseşte de-acum încolo de imagine pentru a comunica lumii ceea ce-l frământă, ceea ce-l emoţionează. Multe din albumele de artă vor obţine recunoaştere internaţională: Delta Dunării, primul său album despre Deltă, editat de ONT, 1956, va primi medalia de argint la Leipzig. Albumul Voroneţ ia medalia de aur pentru cea mai bună carte de artă la Concursul internaţional de carte de la Washington în 1963; cel de-al doilea volum despre Deltă, În Delta Dunării, apărut la Editura Meridiane, 1967, medalia de argint la Bucureşti, în 1968; volumul Brâncuşi, medalia de aur la Bucureşti, în 1968, şi medalia de argint la Leipzig, în 1971; albumul Paris, medalia de aur la Bucureşti, în 1971. 

   În 1974, Dan Er. Grigorescu se stabileşte la Paris şi devine corespondent permanent al secţiei româneşti a postului de radio Europa Liberă, până în 1990, când se stinge din viață, în urma unei boli neiertătoare.

Albumele sale, puse la index în ţară, nu au mai fost reeditate, cărţile nu au fost republicate, iar ceea ce a scris în exil a rămas necunoscut cititorului român. Deşi ani de zile a fost prezent săptămânal de la Paris în programele politice şi pentru tineret, puţini îşi mai amintesc astăzi de contribuţiile sale. Un volum intitulat Imagini și cuvinte, care urmează să apară anul acesta,  face un act de dreptate prin readucerea în conştiinţa publică a operei şi activităţii lui Dan Er. Grigorescu.

 

                                                                              Crisula Ștefănescu