Nu mai zburasem intr-un raid de ceva timp, asa ca dorul de zbor pe care il aveam nu cred ca il pot descrie. In seara zilei de joi, 7 iulie sunt anuntat ca vineri dimineata plecam cu giro intr-o plimbare mai lunga, gen aerotouring si rugat sa ma gandesc la o destinatie.
- Hai la Vadeni, la Albert! (recomand eu pilotului)…
-Dar hai mai bine la Rosiori, vorbeste cu domn’ profesor Mihai -Atanasie Petrescu sa ne ajute cu aterizatul acolo, imi raspunde acesta.
Zis si facut. A doua zi, in drum spre aerodrom il sunam pe domnul profesor de engleza de la Rosiori, sa ii transmit surpriza si sa il rog sa ne ajute cu aterizatul la marginea orasului in care isi are traiul. Mai mult decat fericit de veste, pana sa plecam de la aerodrom, aterizarea noastra era asigurata. Locul? La marginea sud-vestica a orasului Rosiori, pe terenul unei asociatii agricole. Acestia ne-au dat aprobare, prin intermediul celui pe care aveam sa il vizitam, sa punem rotile acolo, iar domnul Petrescu avea sa ne astepte cu masina la marginea campului, spre a ne ghida la locul cu pricina.
Decolam cu girocopterul alb si proaspat lustruit de la Sirna si il asezam pe directia Rosiori. Pana prin dreptul localitatii Titu zborul a fost normal. Ajunsi deasupra acelei zone, ecranul Garmin-ului nostru afiseaza un mare X, dandu-ne de veste ca a ramas fara sateliti. Ulterior, am luat in calcul varianta unui bruiaj ramas de pe vremea cand in zona a fost o baza de elicoptere.
Ce facem? Nu putem zbura in continuare…asa ca facem un viraj de 180 grade, spre casa. De ce nu am luat harta cu noi inca de la inceput?! Nu trec 5 minute si gps-ul isi revine! Intoarcem iar, ocolind putin zona ce ii provoca alergii Garmin-ului.
Pe masura ce zburam, la orizont Rosiori devenea tot mai mare…pana am ajuns la marginea orasului. Doua ture scurte cu giro in zona si zarim hyundai-ul rosu al prietenului nostru. Rotile girocopterului aveau sa aseze pe campul teleormanean, in timp ce gazda alerga in intampinarea noastra. Rotorul aparatului se opreste, coboram, il salutam si il invitam la un zbor. Emotionat inca de venirea noastra, domnul profesor urca in “buburuza zburatoare”. Motoarele in plin…rulaj…dar aparatul nu se desprinde. Alerg sa vad ce se intampla. Pilotul imi spune ca aparatul de zbor merge cam infranat…si ca mai incearca o data. Degeaba.
-Hai sa il lasam sa raceasca si sa mergem in oras sa mancam ceva, hotaram noi.
Ajungem la o terasa si comandam pizza. Au pizza buna locuitorii din Rosiori, va recomand sa o incercati cand aveti drum pe acolo.
Dupa vreo’ 2 ore ne intoarcem la terenul de zbor. Surpriza! Roata din dreapta avea pana! Normal ca mergea infranat! Mergem la domnul profesor acasa sa luam cheile necesare pentru a demonta roata, un cric…si pe proprietarul cricului, un prieten de-al gazdei noastre, pasionat si el de vehicule zburatoare.
Cu o viteza de pit stop am scos roata aparatului de zbor si am zbughit-o spre o vulcanizare din zona. Nu va spun peste ce am dat: doi “priceputi” care au bagat janta in presa, vrand sa scoata cauciucul. Le explic ca trebuiesc desfacute imbusurile, ca janta se despica in doua si ca altfel nu au sanse sa scoata cauciucul.
-Nu avem cum, nu avem imbusuri, imi raspunde unul dintre ei, luand un ciocan si un levier. E roata de kart? ma intreaba mesterul, pe un fundal de taraf tv venit de la un aparat vechi si prafuit.
-Nu, este de elicopter, ii raspundem noi. Si daca nu o faci bine putem muri.
In acea clipa am auzit, mai puternic decat manelele venite din aparatul vechi si prafuit…un sunet de inghitit in sec. Levierul mare a fost imediat inclocuit cu ceva mai mic, iar miscarile violente cu miscarile unui sculptor. Degeaba insa, fara imbusul potrivit roata era de nedesfacut. Au reusit intr-un final sa scoata camera si sa o peticeasca. Cum? Nu stim. Probabil au facut vraji.
Am plecat inapoi la aerodromul de ocazie si am montat componenta trenului de aterizare. Pilotul a facut un zbor de test, dupa care, vine din nou randul domnului profesor. Aerul rarefiat (din cauza caldurii) al dupa-amiezii a ingreunat decolarea cu pasager…insa nu a facut-o imposibila!
In timp ce girocopterul facea un zbor pana la Silistea Gumesti, eu si vecinul “profului de engleza” am dat o fuga sa mai luam niste benzina… La 5 minute dupa ce ne-am intors a aparut si “buburuza alba”.
Bagam benzina proaspat scoasa din pompa Petrom, urc in aparatul de zbor, ma leg, imi pun castile si…le fac o ultima poza gazdelor noastre, un semn de la revedere, motorul in plin, autorotatie…ne desprindem, luand directia “acasa”.
Pentru mine aceasta zi a insemnat cea mai deosebita zi de zbor din cate am avut pana acum. M-am indragostit complet de ideea de “aerotouring”.
Voi ati avut vreo peripetie in timpul unui raid? Daca da, ia povestiti-ne si noua!
in mijlocul acelei insulite – o casa
ioooi, pe aici au trecut martienii!
gps-ul a intrat in greva
Rosiori la orizont!
domn’ profesor ne astepta
pista Rosiori city
In asteptarea primului sau zbor cu giro
“Meseriasii”
putin rulaj, inainte de zborul de test
pe data A-viatoare!
aproape de “casa”
Incoming search terms:
- autogir (47)
Alte articole care s-ar putea sa-ți placă
28 octombrie 2011 Zbor Decembrie cu girocopterul (0)
6 iunie 2011 Zbor la joasa inaltime cu girocopterul M24 Orion (0)
21 octombrie 2011 Istoria din aer # 1. Zbor cu giro in premiera pentru fotografierea siturilor arheologice | Fotoreportaj (5)
Categorie:: Aerodrom, Aventură, Avioane, Editorial, People, Pilot Magazin, Raid, Timp liber, Turism aerian, Ultimele Stiri
Te pasioneaza aviatia? Iti place aceasta revista?Acum ai ocazia sa ne dai o mana de ajutor si sa ajuti la dezvoltarea ei!
Autorul acestui articol: Sebi. Vezi profilul complet.
Foarte frumoasa povestirea, iar pozele sunt superbe. Cred ca asa arata un indragostit de zbor.
In legatura cu incidentul legat de gps, iata un link…
https://upintheair2011.wordpress.com/2011/05/30/gps-ul-si-zborul-vfr/
Buna ziua,
va multumesc pentru link, precum si pt. aprecierea dvs la adresa articolului.
Cer senin!
Frumoasa povestea zborului cu girocopterul la Rosiorii de Vede, unde va-ti intalnit cu domnul profesor Mihai. Insa la vulcanizare, a fost un pic trist fiindca bietii ”meseriasi” nu aveau niste imbusuri, niste simple chei hexagonale care costa o nimica toata. Asta-i Romania, na-i ce-i face.
Fotografiile sunt la fel de frumoase. Cand faci poze din girocopter, nu sunt probleme cu vibratiile care ar afecta claritatea. Mie mi se pare ca in carlinga se simt niste vibratii, care se produc din cauza ca rotorul are un diametru f. mare. Asa mi-a facut impresia, la Bacau privind de jos zborul girocopterului. E posibil totusi sa nu se produca vibratii deoarece rotorul portant la girocopter nu este antrenat de motor ci se pune in miscare prin autorotatie. Dar depinde si cat de bine este echilibrat. Spre deosebire de elicopter la care rotorul portant este antrenat de motor, iar palele acestuia exercita o presiune destul de mare asupra aerului, avand ca rezultat frecari mari dintre aer si pale in comparatie cu palele girocopterului, efectul posibil la elicopter, fiind aparitia vibratiilor, motiv pentru care, echilibrarea palelor elicopterului, trebuie facuta cu mai mare acuratete, pentru reducerea la maxim a vibratiilor, deoarece vibratiile reprezinta un mare risc pentru integritatea ansamblului rotorului, format din ax, butuc si pale.
Zan.
[...] Totul a plecat de la o plimbare cu girocopterul. Povestea raidului poate fi citita aici. [...]