Te afli aici: Acasa » Aerodrom » Mitingul aviatic de la Bailesti
Text si foto: Mihai Atanasie Petrescu
Cand am auzit că mergem tocmai la Cilieni să participăm la un miting aviatic, am crezut ca urmează să inconjurăm Pământul până la Santiago … dar l-am inconjurat doar vreo 5 km, de la Băileşti până la un loc extrem de frumos
Băileşti – aniversarea pilotului Petre Ivanovici
Vineri, 29 aprilie, am participat la o activitate comemorativă dedicată pilotului Petre Ivanovici. Este vorba de o personalitate importantă a aviaţiei române, un pilot care a rămas în istorie pentru performanţele lui aviatice, dar şi pentru nedoritul record de a fi primul pilot român căzut în timpul executării unei curse aeriene comerciale.
Am întreprins o expediţie interesantă, cu decolarea din Roşiori Nord la ora 05.30, la bordul unui personal cu trei vagoane.
La ora 08.45 am făcut joncţiunea cu armata amică, formată din dl general Iosif Rus, d-nii comandori Valeriu Cristea şi Paul Sandachi şi civilii Claudiu Diaconu şi Alin Ionescu. Am stabilit împreună strategia pentru momentele următoare şi am pornit, cu cântec înainte marş, către Băileşti.
Am cucerit, împreună cu nemeroşi alţi aliaţi, parcul central, carnea de tun fiind constutită din elevi de la un liceu local, îmbrăcaţi în uniforma caracteristică zilei
Iata şi statul major:
Recunoaştem, în poză, pe domnul prefect al Doljului, Nicolae Giugea şi pe primarul Băileştiului, Costel Pistriţu.
După discursurile oficiale, la Monumentul lui Petre Ivanovici …
… se depun coroane de flori …
… şi se face poza de grup
După care, armatele aliate se îndreaptă spre un nou obiectiv: Casa de Cultură “Amza Pellea”
Maestrul se încruntă, dar nu poate împiedica invazia
Obiectivul este cucerit, iar generalul îşi ia în primire poziţia strategică
În scurt timp se întruneşte întreg Statul major
Imediat încep discuţiile, sub semnul Păcii şi perfectei înţelegeri. Gazda, directorul Casei de Cultură, dl. Boţu …
… îl invită pe dl general Iosif Rus să conducă tratativele
Primeşte primul ordin de luptă dl primar Costel Pistriţu, care ştie să profite, în folosul comunităţii, de oportunitate
Urmează o evocare a personalităţii lui Petre Ivanovici, făcută de dl comandor George Paul Sandachi, noul preşedinte al ARPIA Craiova (îi urăm succes şi în această activitate) şi o prezentare a aviatoarei Irina Burnaia, din partea lui Mihai-Athanasie Petrescu. Venit de la Roşiori, din ţara Irinei, Petrescu aduce şi un mesaj de prietenie din partea preotului paroh Emilian Popescu, cel care slujeşte acum chiar în biserica din satul Ciurari ctitorită de Irina Cioc (Burnaia) şi de fratele ei, Pompiliu Cioc.
Poze de la aceste momente nu pot sa arăt, pentru că vorbitorii se aflau în imediata apropiere a camerei foto, într-un unghi imposibil.
Domnul general face apoi şi lansarea volumului “Aripile mele”, scris de Irina Burnaia pentru a descrie expediţia făcută de ea, în 1935, împreună cu Petre Ivanovici, până în inima Africii, la Entebbe, dar şi momentul căderii aviatorului băileştean.
Publicul ascultă cu mare interes
La sfârşit ia cuvantul şi trage concluziile dl prefect al Doljului, Nicolae Giugea
După încheierea cu success a tratativelor, statele majore ale gazdelor şi invadatorilor se îndreaptă, pentru recunoaştere, la locul unde urmează să aibă loc marea bătălie aeriană de a doua zi: viitorul aerodrom Băileşti, situat pe un amplasament extrem de pitoresc:
Inspecţia a ieşit perfect, chiar dacă la orizont se vedeau nori negri. Galbenul rapiţei păstrează nuanţa de optimism
A doua zi…la viitorul aerodrom. Pistă înierbată, T-u din panză, un tractor la capătul pistei, deja lume multă, poliţie vigilentă care organiza parcarea, delagaţia ARPIA Craiova la datorie, deci totul poate să înceapă.
Dar cu ce, că încă nu au sosit protagoniştii. … Ah, chiar acum pică :
Iată şi de unde căzuseră
Apare, apoi, un Fox
Şi poate începe Festivalul
Mai ales ca vine şi Vilga
Urmată de un cuminte IS 28 B
Linia de avioane, cu un PBI frumos şi strălucitor
Se găseşte un comentator, totul este gata să pornească. Mai ales că norii care s-au tot scuturat de când am deschis ochii se duceau să ma sâcâie şi pe alţii.
Bătrânul AN-2 porneşte motorul, cu un nor gros de fum
Atenţiune ! Vă aliniaţi !
La bord adunaaa-rea !
După decolarea AN-ului am timp să mă uit în jur, şi descopăr o nouă zburătoare.
Festivalul e în toi. Are şi fumigen roşu.
Face o vizită pe la balon
Vânătoare de balonaşe?
Între timp, Anedoiul şi-a scuturat încărcătura
Şi a venit jos, că ocupa tot cerul
Piloţii trag şi ei pe dreapta pentru o ţigară. De la staţie aflăm că dl Ţone iese la pensie, predând manşa dlui Onu. De aia il văd pe postul din dreapta?
Paraşutiştii revin şi ei la bază, pentru a pregăti un nou salt
Balonaşul încearcă rezistenţa parâmelor
Adi Buzan îşi aduce încă o jucărie
Avioanele in formaţie
Binenteles ca sunt in contrejour, desi eram plasat strategic
Un act de înalt patriotism
Despartire de siamezi
Anedoiul vine in glisada
Anedoiul salută publicul în stilul Extrelor, radicand bechia
Si se întoarce la culcuş
Un nou protagonist: IAR-99 de la CÎZ Craiova, asa cum îl vede obiectivul meu de o jumadecentimetru. Ţin camera cu o singură mână, cu cealaltă ţin telefonul molecular şi transmit in stilul lui Ilie Dobre
Offf … se cam termină; Crainicul ne trimite acasă .… Adi Buzan îşi strânge jucariile
… in timp ce balonul se dezumflă şi el
În ordine inversă, pleacă Vilga şi copilul
Apoi Festivalul
O mai fi ceva de văzut? Oh, pe linia aia chiar circulă trinul?
Circulă, chiar se întrece cu Foxul!
A fost frumos, chiar dacă a durat prea puţin pentru gustul pasionaţilor.
Gata, trebuie să plecăm, a obosit şi camera, vede totul prin ceaţă. Sau o fi fum de camuflaj?
Incoming search terms:
- arpia craiova (35)
- Căutare poze cu avioane (1)
- miting aviatic bailesti 2013 (1)
- poze cu avioane mari (1)
Alte articole care s-ar putea sa-ți placă
13 mai 2011 -- Festivalul narciselor (1)
5 iunie 2011 -- Cum a fost la TRANSILVAEROSHOW 2011 (7)
30 mai 2011 -- Povestea unui super-weekend aviatic! (6)
Tag-uri: acrobatii, adi buzan, an2, anedoi, ARPIA craiova, avioane, bailesti, balon, cilieni, craiova, demonstratie aeriana la cilieni, evenimente aeronautice, featured, festival de zbor, fumigena, imagini de la mitingul aviatic de la bailesti, is 28 b2, mihai atanasie petrescu, miting aviatic la bailesti, miting aviatic la cilieni, motoparapanta, parasutisti, piloti, pista inierbata, vigilenta, zbor
Categorie:: Aerodrom, Aventură, Evenimente
Te pasioneaza aviatia? Iti place aceasta revista?Acum ai ocazia sa ne dai o mana de ajutor si sa ajuti la dezvoltarea ei!
Autorul acestui articol: Sebi. Vezi profilul complet.