Parapanta romaneasca: Trecut si prezent in istoria zborului liber- II

de Liviu Iovan;

Vreau sa spun ceva: aceste minunate clipe petrecute la zbor nu au trecut peste unii din noi fara a lasa unele urme pe “ oase si piele”! Asa a fost vremea, asa au fost aparatele de zbor, dar mai ales noi, practicantii. Sincer vreau sa spun unora dintre cei de azi ca la acea vreme toate acele accidente mai mici sau mai mari au trecut neobservate de lumea dinafara activitatii noastre, fiindca cei care ajutau la “ucenicia zborului” aveau minime cunostinte de prim ajutor iar atunci cand clientul ajungea de multe ori la spital, ala sigur, sigur nu a cazut cu parapanta ci a lunecat pe sapun in baie , a calcat stramb pe munte …ceva s-a intamplat, dar nu accident de parapanta .

Pana in  1997 – 1998 aproape ca nu vazusem nici un accident… dar a venit ziua fatidica: 8 august  1997 cand am reusit, in clubul pe care il conduceam, sa am 3 accidente  intr-o zi: o gagica trimisa din greseala, caci cel care o ateriza cu vant de spate uitase ca stand fata in fata cu pilotul ce vine la aterizare, comenzile sunt invers si-si rupe aia toate cele; dupa 3 ore o alta fata lipsita de simtul  aproximatiei  inaltimii la care se afla, se sperie de un tractor care urca pe un drum de munte si face o aterizare direct in malul drumului …alta fractura la o mana, iar seara la ora 6 vine al treilea erou cu o fractura la picior din cauza unui caine de la o stana care se luase dupa el si l-a facut sa intre de frica cu vant de spate intr-o zona de bolovani.  A doua zi sincer mi-am dat examenul la spitalul Petrosani, sectia ortopedie pentru obtinerea permisului de transportat fracturati.

Sunt multe lucruri de povestit in acest sens dar eu vreau sa arat ca simpla luare la cunostinta, a unor informatii medicale, ar putea impiedica crearea unor imagini proaste, prin chemarea unor unitati medicale specializate care prin lupta lor pe piata urgentelor vin intodeauna cu televiziuni, cu mass-media care are darul  de a face din “tantar armasar” , cunoscandu-se destule cazuri de genul asta in ultimii 5 ani. Nu spun, doamne fereste, sa ascundem aceste lucruri, caci  din greseli invatam! In aviatie nu se cauta vinovatii,  ci cauzele care sa elimine aparitia altor incidente, in primul rand.  Nu cred ca exista vreun club care sa nu aiba patanii d’astea.

In anul 1996, prin pasiunea lui pentru zbor si dragostea fata de acest sport,  “Costica” Constantin Costel organizeaza cu tot tacamul (masa, casa, transport cu telescaunul) prima tabara a parapantistilor, la Bunloc- Brasov. Zece zile de neuitat. Aveam ocazia sa-i cunoastem pe deltaplanistii Ilie Mihai, Ilie Vicol …ceva somitati in deltaplanismul romanesc, dar totodata aici se face remarcat si modul de intelegere a zborului . Deltaplanistii rigizi, tributari sistemului  “culcare la 10 seara- sculare dimineata la 6”,  inviorare. Program militar, ce sa mai ! De partea cealalta gaseam  o “ adunatura” de tineri noi cu dorinta de a zbura, de a se simti bine, care cantau la chitari pana dimineata la 4 -5 si  se sculau la 8, dupa care  mancau si …la zbor frate! Atunci s-au lansat cativa care aveau sa devina parapantistii de mai tarziu.

Apar in parapanta nume noi odata cu primul campionat national de la Bunloc: Caloianu, Tomy, Iepuras, Robert Eisler de la Romica… mai era un baiat Truta Adrian, care este acum prin Spania, Trif Doru, Sorana Barsan, Zorila Florin. Bunlocul devine astfel  leaganul parapantei romanesti.  La Parang incep cupele de casa “Cupa Clopotiva”, “Cupa Neamtului”,  “Cupa Brasovului”, “Cupa Aerociudatilor”, care atrag din ce in ce mai multi practicanti ai zborului liber. La  Petrosani vine  o garnitura de tineri : Csaba, Francesca, Angelica.

Apar “dezertorii” de la Timisoara: Muia Adrian, Andreea Berescu, Loredana, Mircea Leustean,  insotiti de cea mai mare fana a lor si a tuturor parapantistilor din Romania: NADIA! Cred ca un parapantist este lipsit de cultura “ chefurilor” parapantistilor daca nu o cunoaste pe Nadia .

Am scris aceste randuri pentru a arata ca a fi parapantist nu inseamna doar competitii, schimburi de opinie despre tehnica  si destindere. Modul de a aborda zborul, competitia si buna dispozitie au facut ca anii 1998 -2003 sa atraga spre parapantism o sumedenie de tineri care ulterior au devenit piloti de exceptie : Dan Pop , Robert Gyorgy, Adi Miclea de la Brasov,  Agafiu (Floricel), Calutiu (Calu ) de la Sibiu. Apare si grupul de la Pitesti cu Iona Cotolan dar si Gheza de la Timisoara, Puiu Chiselita de la Cluj,  vine gasca de la Turda cu Dan Rover in frunte. O trupa minunata! Mai vin si aradenii, cu regretatul Bogdan Nisca , Vali Ilies, Jurca (Croco).

Vreau sa fiu inteles: am spus si voi spune intodeauna ca dau aceste nume fiindca doresc ca  peste multi ani, cand acesti oameni vor avea varsta mea si cand vor ajunge in mijlocul unor viitori practicanti ai zborului liber, aceia sa stie ca au in mijlocul lor niste oameni care au pus umarul la dezvoltarea zborului cu parapanta in Romania.

Dupa 2003 se remarca aparitia unor parapante de o factura tehnica mai performanta, posibilitatile financiare ale unora cresc, apare  si un regim mai restrictiv de acces la diferite competitii interne- respectiv Campionatul National si Cupa Romaniei care fac o separare brusca intre parapantisti.

Pana in acei ani, la o competitie se adunau 60 – 70 de participanti. Tin minte ca la primul Campionat National mai tare de la Balea Lac au participat doar 11 competitori, cu mici oscilatii, rar, cand s-a ajuns la numarul de peste 30-35 de participant.

In acest caz, cei care au iubit parapanta si i-au iubit pe parapantisti au pus la bataie bani , timp, nervi si au organizat competitii de nivel ridicat: pe locul intai – Coji ( Cojocaru Daniel ), Arad  care de peste zece  ani organizeaza, in fiecare an doua concursuri Cupa “CHARLIE BRAVO “ FAI 2 si “Cupa Aradului”, etapa din Cupa Romaniei .

Am lasat mai spre sfarsit, nu din rea vointa, ci pentru faptul ca am vrut sa dedic unor oameni, sportivi, cateva cuvinte frumoase. Aceste cuvinte  le dedic parapantistilor de la Miercurea Ciuc si Sf Gheorghe, care la acest moment, in opinia mea de cunoscator al lumii parapantistice din Romania, merita de departe respectul tuturor parapantistilor de la noi pentru activitatile lor, pentru rezultatele lor. Indiferent ca fac parte din cluburi diferite sau nu, in momentul desfasurarii unei activitati care punea in lumina Ciucul ei au fost impreuna:   Sarig Istvan, Sarig Zoltan , Sarig Atila  batranul Pavel, unchiul lor,  Barak Miky, Barak Radu , Manu Cristian… sunt pionerii parapantismului din zona Ciucului si merita tot respectul.

Aceleasi cuvinte si pentru cei din Covasna .

Cred ca desi nu au fost remarcati la un nivel ridicat datorita sferei lor de activitate nu trebuie omisi nici Nelu Glavan si Bochis Sorin de la Timisoara, care prin capacitatea finaciara, sprijinul acordat de profesorul Policek, au trecut mai repede la un parapantism mai modern, avand primul mosor din Romania. Ei au avut sansa de a a avea primul balon si primul aerostat la Timisoara, ei insasi prin vocatia lui Sorin pentru aviatie, devenind un centru pentru zborul liber din Romania. Nu pot inchide acest capitol fara sa aduc un omagiu regretatului pilot Jurebie ( Omul Rosu ) – un om si pilot de exceptie!

La fel nu trebuie uitate frumoasele clipe petrecute pe malul marii, la Costinesti, in competitiile organizate de clubul “Aripile Albe”, condus de Doru Isofache si sotia sa, Gina Isofache, cand toata lumea parapantistica era vara la acea competitive. Daca nu ma insel, chiar a fost realizat un record cand Gica Cotet a stat 7 ore si 20 de minute “la patrulare”,  la faleza!

Respect  pentru Adi Buzan, care pana la urma, vrem sau nu vrem, este pionierul zborurilor, a concursurilor si intrunirilor din Valea Prahovei,  la Cruce si Sinaia.

Mult respect inegalabilului “Mateo” -Daniel Matei si el un veteran al parapantismului. Cu el am doua amintiri de neuitat: O  memorabila seara de 31 Decembrie 1995, pe care am petrecut-o intr-un copac, dandu-l jos  langa telescaunul din Parang. El, idolul femeilor “gravide” din Romania, se gaseste sa lase mainile de pe comenzi la nici 50 m de un copac, ca sa faca semn unor frumuseti care veneau la revelion si sa le strige:  “fetelor eu sunt Mateo” , iar in urmatoarea secunda era intr-un copac la vreo 20 metri  de asfalt.

O alta patanie a lui a fost cand a intrat cu parapanta printr-o vitrina, intr-un magazin din Busteni.

Acestea sunt patanii, care in acele vremuri erau povestite cu mare haz de catre cei care aveau noroc de ele.

In urmatorul episod vor  incepe sa se separe apele, apar  “elitele” si “second hand-urile” parapantismului romanesc !