Abonare prin feed RSS Abonare prin feed email Urmează-ne pe Twitter Apasă Like pe Facebook Alătură-te grupului LinkedIn Devino prieten pe FlickrUrmează-ne pe YouTube
Image and video hosting by TinyPic

Istoria Aeroclubului Petroşani -partea a II a-

[ 0 ] 28 decembrie 2010 | Laura Butnariu

de Liviu Iovan;

AEROCLUBUL PETROŞANI

1936 – 1956

La terminarea lucrărilor de construcţii ale hangarului şi a clădirii staţiei meteo în vara anului 1937, atelierul aeroclubului se mută în noua construcţie, unde–i fusese rezervat locul.

În ziua de 20 iunie 1937 de ziua Sf. Ilie, patronul aviaţiei în acea vreme, se deschide şi şcoala de pilotaj Petroşani. Odata cu acesta începe şi activitatea staţiei meteo încadrată cu personal corespunzator. Au sosit din import planoarele pentru antrenamentele piloţilor categoria “C” Salamandra şi Baby 2. Instrucţia se face la sandou, pe pantele din amonte, spitalul actual, pe acele vremuri viran şi corespunzatoare locului.
Programul de instructive s-a menţinut până în anul 1942 pentru categoria “B”. Tot din anul 1947 s-a primit un automosor “Opell – Blitz” care a permis instrucţia pentru categoria “C” cu pregatirea pe terenul Lunca Mare ce măsura 400×800 m.

Inginerul Stof aduce la Petroşani o persoană vrednică, capabilă de laudă a domnului inginer Heye Gheorghe, constructor de planoare şi instructor de zbor fără motor. Dorintă tineretului din zonă şi alte părţi îndepărtate de a învăţa zborul fără motor, a fost atât de mare încât s-au făcut înscrieri anticipate pentru anul următor.

În dorinţa crescândă a celor care au devenit admiratori şi iubitori ai aviaţiei sportive, ing. G.F. Stof a hotărât să facă un zbor demonstrativ, din Vf. Parângul Mic de la altitudinea de 2075 m cu planorul Mandra. Aparatul a fost dus, demontat pe căi şi pe braţe de către elevii şcolii de zbor şi alţi tineri voluntari, până la cota propusă, de unde urma lansarea cu sandoul.
Astfel că în data de 24 ianuarie 1937, cu ocazia Unirii, planorul transportat aici, a fost remontat şi pregătit de start, verificându-se din nou toţi parametrii tehnici ai aparatului. Echipat şi instalat la postul de pilotaj pilotul G.F.Stof a dat comenzile de lansare. În timpul tragerii sandoului, unul din braţele acestuia s-a rupt şi a pornit în aval îndreptându-se spre pădurea de brazi, unde la impact s-a deterioriat aripa dreaptă în proporţie de 80%. Pilotul nu a suferit de pe urma incidentului. Planorul a fost reparat, recondiţionat şi din nou bun de zbor.

S-au operat şi unele modificări privind în special rezistenţa şi noi dispozitive la montajul comenzilor. Din această reparaţie “a ieşit” un aparat aproape nou, cu unele modificări, denumit pe drept cuvânt MANDRA II .

În data de 17 mai 1937, la orele 11, tot de la cota 2075 m de pe Vf. Parângului Mic pilotul G.F. Stof este lansat din sandou.
Realizează primul zbor plutit alpin, cu durata de o oră şi zece minute, cu aterizarea tot pe câmpul cunoscut “Lunca Mare” Livezeni. Zborul acesta va rămâne ca record în planorismul românesc şi primul în zona alpină hunedoreană.

Trebuie amintit aici că după acest zbor, după masă a fost organizat un mare serbare câmpenească cu multe surprize, iar încasările au fost folosite pentru completarea fondurilor necesare activităţilor din şcoală de pilotaj din Petroşani.

În anul 1938, domnul ing. G.F. Stof se îndreaptă spre Bucureşti la comanda Aeroclubului Petroşani, la conducerea acestuia din urmă rămânând domnul ing. Heye Gheorghe printr-o serie de mutări successive. Activitatea anului 1938 se remaracă doar printr-un zbor făcut de căpitan Pârvulescu, tot de pe Pârangul Mic, zborul durând 35 de minute şi aterizarea în acelaşi loc: Lunca Mare.

Anul 1939 este caracterizat prin obţinerea unui sediu al Aeroclubului în Petroşani. Tot în acest an, pentru a întări activitatea Aeroclubului, au fost trimişi pentru obţinerea brevetului “C” la Sânpetru Braşov piloţii de clasa “B”  Predescu Ioan şi Banulescu Eugen, care ulterior datorită rezultatelor, au fost reţinuţi pentru şcoala de instructor de zbor fără motor şi în acelaşi an amândoi au îndeplinit funcţia de ajutor instructor.

Anul 1940 a fost numit şef de pilotaj, instructorul Cernescu Eugen, ajutat de Predescu şi Banulescu, tot atunci este trimis la Sânpetru pentru cursul de instructori Tepes Emil, care se întoarce cu brevetul de instructor, fiind angajat imediat de Aeroclubul Petroşani.

În ceea ce priveşte funcţionarea aeroclubului, Compania Minieră pentru exploatarea cărbunelui din Valea Jiului a contribuit benevol cu 7 lei de angajat în fiecare lună la buna funcţionare a Aeroclubului Petroşani. Ca şi în anii precedenţi,  îngrijirea şi repararea planoarelor se făcea în atelierele proprii, iar transportul la locul de decolare în zonele înalte se făcea cu hipo.

Se face la un moment dat o retragere din zona colinară a Petroşaniului şi se face o orientare spre zona Calanului. Aşa că la sfârşitul şcolii de zbor din acel an, şcoala de zbor fără motor de la Petroşani organizează o tabară de zbor cu scop de cercetare a zonei Calan. Tabara a fost organizată în apropierea satului Sf. Maria de Piatra, pe coasta dealului Măgura Calan.  Aici s-au făcut mai multe încercări în vederea studierii posibilităţilor de zbor plutit, printre care trebuie remarcat zborul instructorului Banulescu Eugen, care la bordul unui planor Salamandra, a executat un zbor cu durat de 5 ore, ceea ce însemnă proba de durată pentru “C” –ul de argint. Era pentru prima dată când un planorist român survola peste viitorul câmp de zbor de la  Săuleşti – Deva.

Anul 1941 are ca şef de pilotaj pe instructorul Predescu, alături de instructorii Banulescu, Tepes şi Luca. Personalul tehnic fiind condus de Wolf şi Varga. Acest an este primul an în care elevii şcolii de zbor din Petroşani fac şcoală în regim de internat. Au  fost montate corturi în faţa staţiei meteo, iar masa era adusă de la cantina Companiei Minere datorită contribuţiei acestora.

Este pentru prima dată când factorii de decizie din aviaţie se implică în dezvoltarea aeroclubului, creşte simţitor numărul elevilor brevetaţi, apare o implicare din partea factorilor de decizie în asigurarea materială şi morală a aeroclubului şi modernizarea bazei de pregătire a piloţilor de toate categoriile. A fost construit un hangar nou cu o capacitate triplă, au fost construite 3 cabane care cuprindeau un dormitor şi un atelier despărţit prin sala de sport, o baracă cu sală de mese, sală de cursuri şi bucătăria; precum şi o baracă pavilion administrativ. A fost instalată apă curentă, lavbouri, lumină electrică, instalaţii sanitare, teren de sport şi duşuri.

În 1942, şef de pilotaj este numit Cernescu Eugen, instructorii Predescu şi Balanescu pleacă la Bacău, iar din cadrul armatei sunt aduşi Tepes Emil şi Morariu Cornel. Se începe instrucţia pentru prima dată  pe automosorul Opell-Blitz, reuşindu-se şi brevetarea pentru prima oară a unei serii de planorişti de categoria “C”.

Un an mai târziu, şcoala dispune de internat pe lunca de lânga restaurantul Mignon, unde se servea masa. Pentru a se menţine familiarizarea elevilor cu metoda de lansare cu sandoul, instrucţia pentru categoria A  se făcea tot cu sandoul; numai la B şi C se folosea metoda la automosor. Tot în acel an,  se fac modificări şi în personalul navigant. Comandant de şcoala Lt. aviator Scipione Popescu, schimbat în scurt timp  cu Lt. av. Sava Ioan, iar şef de pilotaj fiind av. Cernescu Eugen,  care în luna iunie a aceluiaşi an este schimbat de Mircea Carstoiu, alături de instructorii Tepes Emil şi Cornel Morariu. Tot în acea perioadă îşi fac debutul şi ajutorii de instructori Moina, Darie, Oncea şi Stanoiu. Pentru tractarea cablului, şcoala a fost dotată cu un autoturism Renault 4.  În acel an numărul mai mare de elevi era constituit din grupul etnic german venit de la Timişoara. Prin acest grup şcoala mai primeşte două planoare de fabricaţie poloneză de la centrul de zbor de la Varset din Jugoslavia. După ce au fost adaptate reglementărilor româneşti de la acea vreme, şeful de zbor Cotescu a luat în dublă comanadă la zbor, cu planorul Moewa, pe tânărul Socol Viorel. A reuşit să realizeze primul zbor termodinamic în Petroşani, ridicându-se la 2500 m şi o durată de peste 2 ore de zbor a trebuit să aterizeze întrucât pasagerului i se făcuse rău.

Închei partea a doua aici, urmând să revin cu noi amintiri despre activitatea Aeroclubului Petroşani.

Mesaje asemănătoare:

  1. Istoria Aeroclubului Petrosani

Tag-uri: , , , , , , ,

Categorie:: Aerodrom, Avioane

Autorul acestui articol: Laura Butnariu. Vezi profilul complet.


Lasă un comentariu




Dacă doriți o imagine atașată acestui comentariu, obțineți un gravatar.